Biografie

Originară din Timişoara, unde înainte de a părăsi ţara a cântat ca artist – profesionist la Ansamblul Banatul şi la Opera din Timişoara, Lia a susţinut numeroase specracole caritabile. Astfel că, în 1998, artista devine cetăţean de onoare al oraşului de pe Bega. Cetăţenia americană a dobândit-o după numai opt luni, pentru "eăxtraordinary ability", categorie destinată artiştilor de prestigiu, sportivilor de performanţă şi oamenilor de ştiinţă. La data de 8 decembrie, Lia va reveni la Bucureşti, unde va susţine, la Sala Palatului, un spectacol de colinde.

Lia Lungu: Am plecat în 1992, într-un turneu în SUA şi Canada, la invitaţia unui impresar canadian, un turneu care a durat o lună şi jumătate şi care a cuprins majoritatea oraşelor mari din cele două ţări, ultimul fiind New York. Deci, New York-ul a încheiat, să spunem, ciclic, acel drum al cântecului. Eram, de fapt, pentru a doua oară într-un turneu în America, prima dată ajungând în 1975. În România am fost profesionistă, am cântat la Ansamblul Banatul din Timişoara, iar după ce s-a născut fiul meu, Tudor, am revenit pe scenă ca şi cântăreaţă a Operei din Timişoara. REMEMBER… Cam asta a fost venirea mea în SUA… După ce s-a încheiat turneul, am rămas să cânt la un restaurant românesc, în New York. Aşadar, am făcut ceea ce ştiam cel mai bine, să cânt, pentru că la altceva nu prea mă pricepeam. Şi, m-am hotărât să rămân definitiv – numai după ce am primit acordul de la soţul meu şi promisiunea că vom începe aici o viaţă nouă -–deşi nu mă gândisem nici o clipă că mă voi stabili în America. Pentru că şi înainte umblasem destul de mult în străinătate. Am ieşit afară ca muzician, cu ceva performanţe, altfel nu aş fi avut nici o şansă. Nu sunt lipsită de modestie când spun asta, însă înregistrările mele din radio stau mărturie, mai ales că în anii ’80 am fost singura care a reuşit să înregistreze nişte colinde rămase în fonoteca de aur a Radiodifuziunii. "Măruţ mărgăritar" este unul dintre ele, un colind laic.

PE MARILE SCENE AMERICANE

Aşa că, în măsura în care am rămas în lumea americană, mi-am spus că eu nu pot să fiu cântăreaţă de restaurant, în ţară nu cântasem niciodată într-un restaurant, aveam chiar o părere foarte proastă despre cei care cântau în restaurant şi mi-e ruşine să spun acest lucru acum, dar asta a fost la momentul acela. Şi, astfel, am încercat să văd care ar fi drumul prin care să pot pătrunde în interiorul americanilor, şi pentru că aveam, să zicem, o deschidere transilvană, m-am axat pe un spectacol de tradiţii pe care îl făcusem şi în anii ’80, un spectacol de culturi tradiţionale, de viaţă, de dragoste, de moarte, o trecere prin marile momente ale fiinţei din perspectiva tradiţiilor româneşti. Producţia a fost făcută împreună cu folcloristul şi profesorul Vasile Creţu, de la Universitatea din Timişoara, un om care a avut un rol extraordinar în fuziunea mea cu marile culturi tradiţionale. Primul spectacol readaptat l-am avut la Actor’s Place, un loc destul de cunoscut în New York. Încet, încet, am început să ajung pe marile scene americane – Symphony Theatre de pe Broadway, Lincoln Center, cred, cea mai reprezentativă scenă americană, la Washington Square, Sala Parlamentului American, Sala ONU, unde am fost invitată de patru ori, consecutiv etc.

În afară de cântat, ştiu că lucrezi şi ca jurnalist la două publicaţii româneşti…

Da, trăiesc din cântat şi din jurnalistică. În urmă cu 11 ani am început colaborarea cu ziarul Meridianul românesc, încă lucrez acolo, iar de un an şi jumătate scriu şi la Ziua USA. În America, toată lumea munceşte foarte mult – cum spun americanii, să munceşti ca un sclav şi să trăieşti ca un rege. Cred că asta are o aplicabilitate în viaţa fiecăruia dintre noi, însă nu pot spune că muncesc ca un sclav, nu ştiu… fac ce-mi place. Sunt tot timpul pe fugă, sar dintr-un avion în altul, însă numai aşa simt că sunt în formă. Când aveam şi restaurantul, pe lângă cântat, mă ocupam şi de administraţie, aprovizionare, iar dacă nu aveam ospătari, mai făceam şi pe chelneriţa.

Cum îţi petreci puţinul timp liber pe care îl ai?

Îmi place să stau cu fiul meu, Tudor, care este licenţiat în tehnologie, de care sunt extrem de mândră şi pe care îl iubesc enorm. De 11 ani sunt single-mother. Pasiunea mea este România, sunt o mare româncă. Când am câteva zile libere, merg şi caut români mai în vârstă de la care culeg folclor. Îmi pare rău că, asemeni multor alţi români plecaţi, acasă, în ţară, sunt ignorată. Sunt cântăreţe care au cântat pe aici, prin America, pe la birturi cu trei mese, şi care vin în ţară şi mint că au făcut nu ştiu ce performanţe. Grav este că ele spun lucruri la tv pe care, din păcate, nu stă nimeni să le verifice. În rest… iubesc enorm România, cultura românească. Moral, nu am plecat niciodată din România, sunt şi voi fi mereu în România, şi România va fi mereu cu mine.

Pasiune
,, În zilele libere, merg şi caut români mai în vârstă de la care culeg folclor. Iubesc cultura românească. Moral, nu am plecat niciodată din România, sunt şi voi fi mereu în România, şi România va fi mereu cu mine,,

Sursa "jurnalul Ntional" si Lia Lungu